Scurtă Istorie

Satul a fost format în mare parte din refugiați politici neoficial din Imperiul Țarist (Rusia), în timpul împărătesei Ecaterina cea Mare, de frica oștirilor sale represive. Locuitorii satului sunt urmași ai acestor refugiați. Colonizarea zonei cu populație de origine slavă s-a făcut în mai multe etape. Primii refugiați au venit în urma bătăliei de la Poltava din anul 1709, când țarul Rusiei, Petru cel Mare, trece la represalii împotriva celor care au luptat pentru eliberarea Ucrainei.

Al doilea val de refugiați ajunge în zonă după anul 1775 când țarina Ecaterina a II-a desființează oastea ucraineană cu centrul la Zaporijie. Circa 8000 de locuitori ai acestei zone ajung în Delta Dunării, zonă asemănătoare ca peisaj și bogăție piscicolă cu cea natală, din zona Niprului. Denumirea cazacilor zaporojeni este de „haholi”, iar limba vorbită este ucraineană amestecată cu multe cuvinte de diferite origini (română, turcă, greacă, rusă).

În anii 1950- 1980 au fost demolate zeci de mori de vânt particulare ale morarilor din zonă pentru a îndigui masiv arealul, în special după inundațiile devastatoare din 1970 din zona Grindului Letea. În anii de după 1990, mulți tineri au părăsit localitatea, marele sat Letea devenind pe an ce trecea mai pustiu. Prin anul 2000 au sosit aici câțiva cetățeni belgieni și francezi care și-au dezvoltat case de vacanță și pensiuni, astfel revigorând zona din punct de vedere turistic și cultural.

Obiceiuri și tradiții


Haholii sunt ortodocși de rit vechi ce respectă calendarul rusesc iulian, însă locuitorii din Letea, deși haholi, folosesc ambele calendare, iulian și gregorian; implicit, și sărbătorile sunt aniversate de două ori.

Locuitorii din Letea se declară de origine ruso-ucraineană, diferită de a rușilor lipoveni. Multi din locuitorii satului Letea se simt ofensați în cazul asocierii lor cu lipovenii din satele vecine Periprava, Sfiștofca, Mila 23 sau cu moldovenii din satul vecin C.A. Rosetti.

Letenii nu s-au amestecat cu lipovenii, deși limba și obiceiurile li se aseamănă. Nici astăzi, haholilor, de oriunde ar fi ei, nu le place sa fie confundați cu lipovenii, acesta fiind o mare jignire pentru ei.


Ocupația principală a oamenilor din comunitate este pescuitul, ce le asigură hrana și reprezintă principala sursă de venit.
Creșterea animalelor se face într-un fel aparte în Delta Dunării: animalele sunt lăsate libere pe grindurile nisipoase unde își caută hrana.
Suprafața redusă a terenurilor agricole din zonă îi determină pe localnici să păstreze în saivane doar animalele de tracțiune și mai rar câte una sau două cornute, restul fiind aduse în gospodării înaintea sacrificării.
În trecut, persistând chiar până la colectivizarea forțată din timpul ocupatiei sovietice (1951-1954), una din principalele ocupații (în afara creșterii animalelor) era agricultura. Se cultivau cereale, legume, pepeni și în mai mică măsura mici plantații de pomi fructiferi (mai ales pere și gutui).
Legumele, fructele, produsele de origine animală sunt comercializate în Piața Centrală a orașului Sulina.
Recoltarea stufului reprezintă o ocupație sezonieră a sătenilor, care îl folosesc în construcția caselor, saivanelor, gardurilor și a acoperișurilor locuințelor sau anexelor casei.